Capitolul 20

Se uitau asa de adanc in ochii unu altuia, dar totodata ata de superficial. Era ceva intre ei care-I despartea… Odata cu aducerea acestor amintiri au venit si altele mai putin placute. Si-a adus aminte de tatal ei, de felul cum a murit. Ah! Si l-a invinuit atat de tare pe Jacob, pana si el s-a invinuit. Dar ce vina avea el ca ea avea niste unchi criminali? Se simtea asa de groaznic acum, nici nu putea sa-l priveasca in ochi pe Edward, simtea o repuslie foarte puternica asupra ei. Si nimeni nu avea sa-I schimbe ideile si conceptiile. “Imi pare rau Edward!” a spus ea intr-un final sarutandu-l usor in coltul gurii si iesind din casa ca o furtuna. A lasat in urma ei o serie de intrebari si fete nedumerite, mai ales un baiat care si-ar fi dat si viata pentru ea numai ca sa fie fericita. I-a frant inima fugind in acest fel, inca foarte tare. Dar nu avea ce sa-I faca, nimeni nu putea sa-l inveseleasca. Alice a incercat sa-I vada viitorul dar aceasta il bloca, nu putea nimeni sa-l asigure pe Edward. Acesta nu-si dorea nimic, daca inima ei nu vroia sa mai bata langa a lui ar fi acceptat asta, dar ea a fugit si a lasat in urma ei numai nedumerire si durere.

In drumul prin padure nici ea nu stia ce sa faca si sa creada. Se simtea asa de jenata, a ranit persoanele cele mai dragi. In primul rand l-a lasat pe Edward asa.. ca si cum  nu ar fi insemnat nimic in viata ei, desi nici ea numai stia ce sa creada, inima ei tresalta la amintirea cand l-a sarutat usor in coltul gurii, la fel de tare tresalta si cand se gandea la Jacob. Uneori cine poate intelege aceste sentimente asa de complicate? Daca ar fi fost om in acest moment ar fi simtit mii de fluturasi in stomac si ar fi in al noulea cer. Dar nu ea este un vampire puetrnic, care desi isi uraste unchii inca mai este o printesa. Ah! ce misiune, ce viata! Se vaita ea.

Alerga cu o viteza foarte mare prin padure, indreptandu-se spre rezaervatie. Nu stia daca va fi bine primta, dar trebuia sa vorbeasca cu Jacob, trebuia sa-si ceara scuze. S-a purtat asa de prosteste cu el. Si mai apoi trebuia s-o prinda pe Victoria, trebuia sa-si verse nervii pe cineva la care nu tinea, trebuia sa se descarce pe ea ca i-a distrus viata, era asa de fericita cu Edward, inainte de toate astea. Dar in acest moment altele ii umblau prin ganduri. Si daca asa a fost sa fie, adica daca asta imi etse scris, sa nu fim impreuna. Daca nu suntem suflete pereche?! Nu-I asa ca viata-I complicata, indiferent ce del de fiinta esti!?

In scurt timp a ajuns in rezervatie si a incetinit foarte mult viteza, mergea cu o viteza omeneasca, cu capul in jos dar fiind atenta la orice miscare. Nu vrea sa fie supuse unei pedepse, surprize sau ceva in genu1. Mergnd incet printer copacii inalti, pe stradutele prafuite a ajuns in fata unei case micute dar atat de familiare… A mers incet pana in fata usii si dupa ce s-a foit cateva secunde a batut incet dar ferm. Nu in mai mult de un minut usa a fost deschisa de un barbat in scaun cu rotile, atat de familiar! Si acum isi aducea aminte de aceasta persoana care a primit-o cu bratele deschise in acest oras. Acesta s-a uitat la ea mirat, chiar nerecunoscund-o, cine l-ar compatimi?

“Vreau sa vorbesc cu Jake” A zis aceasta direct.

“Cine il cauta?” Intreba stamband din nas, era clar ca-si daduse seama ca nu era om. Dupa cateva minute de gandire deplina aceasta raspunse pe o voce mai scazuta

“Bella, Isabella Swan Volturi” Acesta se uita putin cam socat la ea dar nu zise nimic doar facandu-I loc sa intre in casa. Acelsai miros placut,chiar daca avea un miros de caine plouat, aceleasi decoratiuni in camera modesta a familiei Blake, dar era la fel de primitoare chiar daca asa de multe s-au schimbat.

“Il chem. Imediat” Raspunse acesta ducandu-se in garaj dupa fiul sau.

“Te cheama o fata” Ii zise Billy fiului sau care era foarte concentrate dar auzind de o fata imediat un zambet i-a aparut pe buze, desi stia ca nu astepta pe nimeni si ca nici nu o cunostea probabil pe fata odata ce tatal sau nu-I zise numele. Dar nu a zis nimic, doar a alergat pana in casa ca sa nu faca oaspetele sa astepte. Mare i-a fost surprinderea cand a vazut aceeasi fata pe care a fugarit-o din motive foarte bune prin padure. Acesta s-a infuriate imediat, incepand sa tremure destul de violent nu i-ar fi luat mult sa se transforme daca Billy nu l-ar fi luat de mana sa-l linisteasca.

“Jake” Striga aceasta destul de fericita cand il vazu. Nu a fost o perioada asa de lunga, dar circumstantele nu i-au adus impreuna intr-un moment prea potrivit atunci. Si ea ar putea fi foarte furioasa ca a facut-o s-o scape pe Victoria din ochii ei, dar totusi nu era, acesta era un prieten destul de bun, cu care a trecut prin multe!

“Nu ma striga asa, doar ce-I apropiat ma striga asa, numai o anumita persoana avea dreptul sa-mi zica asa!” Spuse pe un ton rastit, dar privirea ranita de pe fata ei l-a facut imediat sa regrete. Aceasta a dat sa zica ceva dar Billy i-o lua inainte. “Copii eu am ceva de facut, sper ca nu va suparati daca va las singuri si sper sa nu va omorati” Spuse ultimile cuvinte pentru el dar cu doua finite ‘puternice’ in aceasta camera nu prea aveai cum. Ei doar au aprobat dand din cap. Au asteptat pana acesta a plecat din casa si Jacob s-a trantit pe canapea. “Si ai de gand sa te prezinti” Intreba cam iritat “Pe mine vad ca ma cunosti asa ca nu mai sunt nevoit” Spuse uitandu-se dupa muste.

“Bella, Isabella Swan Volturi” Se reprezenta ea pentru a doua oara in acea zi “reincantata” Acesta doar isi intoarse brusc capul prinvind-o din cap pana in picioare. Imediat s-a ridicat in picioare si dintr-un pas a ajuns lanaga ea “Chiar tu esti, Bells?” Intreba cu bucuie in voce. Aceasta s-a limitat doar la aprobatul din cap. “Of Bells, mi-ai lipsit asa de mult… Ce s-a intamplat cu tine, nu te-am mai vazut si Culenii au zis…” S-a oprit in mijlocul frazei nevrand sa continuie era mult prea dureros. “Esti asa de schimbata, daca te-as fi vazut acum pe strada n-as fi zis ca esti tu!”

“Si mie mi-a fost dor de tine si-mi pare asa de rau. Tare de tot. Imi pare rau, n-ar fi trebuit sa te judec, trebuia sa te las sa-mi explici in ziua aia dar eram asa de nervoasa, eram asa de speriata…” Nu a continuat sirul gandurilor ei deoarece a fost oprita de degetul lui Jacob, pus pe buzele ei. Nu era un gest neconfortabil si nici nu se simtea asa de rau! “Shh, nu trebuie sa-ti ceri scuze, nici eu nu sunt sigur ca as fi putut sa explic. Dar m-am infuriat asa de tare cand am simtit miros de vampir, m-am cutremurat asa de tare incat n-am reusit sa ma mai abtin, m-am transformat pe loc si l-am lovit chiar daca era pe scaun, statea asa de linistit, nici macar n-am vazut acele urme. A cazut si n-a putut face nimic. Mi-am dat seama prea tarziu, am zis ca eu l-am… Si apoi te-am vazut cu ei, vream sa-mi cer scuze, vream sa-ti zic desi nu stiu cum as fi facut asta… M-am simtit asa de idiot!” Nu l-a lasat sa mai continuie, chiar nu-I mai pasa stia cine-I vinovat si si-a propus in gand si chiar avea de gand sa puna si-n aplicare acest plan, avea de gand sa-si razbune parintii si celelalte crime comise nevinovat. Dar in acest moment numai simtea nimci decat buzele fierbinti ale lui Jacob.

                                           *****************************************                                                        

Nota autor: Tare as fi curioasa sa va vad reactia la intorsatura de situatie 😀 dar poate imi ziceti voi!

Sper sa va placa si sa postez viitorul capitol cat mai repede, ca sa nu va fac sa asteptati.

XOXO Luyzutza