Capitolul 17

Nota autor: Inainte de a incepe de a citi acest capitol trebui sa zic ca este din perspectiva necunoscuta. Este povestit, nu o sa mai scriu din perspectiva unui personaj in acest fic:-) Sper sa va placa si astept comentariile voastre despre aceasta schimbare si despre capitol.

 

 

Intre ei era acea liniste care nu era insuportabila ci calma, una linistitoare. Mergeau cu gandurile proprii, uneori unitandu-se cu coltul ochiului unul la altul. Dar imediat uitandu-se iainte nevrand sa fie prinsi. Desi nu vroiau sa recunoasca ca ceva ii legau, desi nu stiau ce. Amundoi se simteau asa de bine unul in prezenta altuia…

Dupa un drum lung, dar totodata scurt au ajuns in fata familiei Cullen. Edward a urcat primul scarile si a deschis usa, politicos, Bellei. Aceasta a pasit in casa si se uita la peretii albi ai casei, acestia amintindu-I de ceva. Nestiind de ce ii aduce aminte s-a gandit ca este din cauza albului linistior.

Nici nu si-a dat seama cand in jurul lor s-au adunat 3 cupluri zambarete si totodata speriati, emotinoati, siruri de emotii trecandu-le prin vene.

Se uita la ei din cap pana in picioare, imagini derulandu-se in mintea ei. Aceste fete ii pareau asa de familiare si totodata atat de straine. Nu stia ce sa creada, niciodata nu placuse niste personae doar privindu-le, fara sa le vorbeasca.

“Bine ai venit in csa noastra”o intampina Esme, vorbind pentru prima oara. “Eu sunt Esme, iar acesta este sotul meu..”Dar nu pauca sa termine deoarece Bella zise repede “Carlisle”.Nu stia de unde ii veni, se gandi ca poate l-a auzit pe Edward vorbind espre el, dar stia sigur ca nu vorbise. Se gandea ca poate odata cu puterea ‘extrasa’ a luat si acest nume, dar niciodata nu se intamplase. Si tinand cont de fetele celor din familie si ei erau foarte socati. Se uita la Edward si el era oscat dar avea si un zambet pe in coltul buzelor, un zambet subtil dar care totusi se afla acolo.

Se gandea si se tot gandea pana in minte ii veni imaginea unchiului ei, Aro,in aceasta camera zicand intr-una “Vreau sa vorbesc cu voi…” Parca era o caseta stricata care s-a blocat pe aceasta fraza. De ce i-a venit aceasta imiagine in minte?? DE CE si-l imagineaza, tocmai, pe Aro in aceasta camera? Dar oare este doar mintea ei nebuna sau asta chiar s-a intamplat??Se tot intreba ea.

“Bella”o striga o voce cristalina, intorcandu-se imediat in directia aceea. Niste ochi tristi se uitau la ea. Nu stia ce sa faca doar s-a lasat dusa de impuls si a strans-o strans in brate strigand-o: “Alice!” Nu stia de ce a zis asa dar acest nume a socat-o, foarte mult. Acest cuvant aruncand-o intr-un abis al intunericului.

Toti s-au speriat de caderea ei. Dar Edward a reactionat cel mai rapid prinzand-o in brate si strangand-o la piept. Degeaba o striga si incerca sa o trezeasca, sa o faca sa deschida ochii. Ea trecea printr-un joc al destinului, care o punea la incercare.

In acel intuneric incerca sa gaseasca o lumina care sa o calauzeasca spre trecutul ei, sa afle cine era. Dar nu reusea sa gaseasca nimic, se tot prabusea in gol.

 

Si-n tot acest timp Edward statea langa ea. O duse in camera lui si o intinse pe pat. Carlisle a consultat-o dar nu stia ce se intampla cu ea. Niciodata numai intalnise acest lucru. Un vampir care sa lesine, cine a mai auzit de asa ceva? Carlisle nu vrea sa-I dea sperante false lui Edward dar nici sa-l amageasca. Dar in primul rand nici nu stiau daca este Bella lor, pe care au pierdut-o sau este o simpla coincidenta. O fata care seamana foarte mult cu ea.

Dar acesta nu si-a pierdut speranta, nu-I pasa ca nu este Bella lui, dar vroia sa stie poveste ei, acea poveste care-l intriga. Statea langa ea zi si noapte. Toti si-au aratat inima in acele zile, toti o vizitau si incercau sa-l inveseleasca, dar fara rost.

 

Tecusera deja 2 zile si nici un semn de la ea. Si totusi, in a treia zi s-a intamplat ceva. Edward a auzit o voce asa de asemanatoare ei. Acesta speriat se uita in toate partile dar nu observa nimic.Acea voce il striga din nou. Dar acesta din noun u observa nimic. Nu vreea sa para nebun asa ca nu a zis nimanui, in plus nici nu vroia sa-I deranjeze. “Edward” Se auzi din nou acea voce. Nu stia ce sa zica sau sa faca doar s-a gandit in gandul lui “Da?!…”

“Te rog prinde-ma de mana, nu ma lasa sa cad…” Ii raspunse acea voce. Nu stia ce sa faca si sa creada, pana la urma a cui era acea voce, chiar daca semana asa de mult cu vocea Belei nu vroia sa creada. “Te rog!” Il ruga din nou acea voce. Si desi nu voia sa creada nimic se lasa dus de instinct, lua mana Bellei in mana lui si o tinu strans. Nu stia ce sa faca mai departe dar la fel ca prima data gandi limpede “Te simti bine?” Nu stia daca acea voce ii va raspunde, daca e doar imaginatia lui. Dar mai ales acea voce era a ei? Asta il framanta cel mai mult.

“Da, cred ca ma simt mai bine. Te rog nu ma parasi Edward. Cred ca ncep sa-mi aduc aminte trecutul. Dar nu ma parasi ma simt asa de singura in acest intuneric…Nu vad nici o lumina si asta e cel mai dureros, nu stiu daca sa pasesc sau nu. Daca fac acest pas nu stiu daca voi cadea din nou sau voi da peste cine stie ce. Te rog nu ma lasa singura. Nu vreau sa ma parasesti…Te rog!…” Se ruga acea voce de el Si-a dat seama imediat ca acea voce era a ei. Se bucura nespus de mult ca o aude si chiar nu vroia sa o lase sa plece.

“Nu o sa te las singura, promit” ii raspunde Edward, fiind fericit si trist in acelasi timp. O apuca si mai strans de mana, cu frica de a nu o pierde si o saruta pe frunte.

 

In acest timp in ‘lumea’ Bellei sa dadea o lupta crancena, acel sarut ii adusese putina lumina, si-I facu inima moarta sa tresalte. Dar oare ce se petrecea in mintea ei, tinand cont ca prima persoana de care si-a adus aminte a fost Jake. De acel barbat iubitor din viata ei.

Dar vocea lui Edward o desprinsese de gandurile ei. “Cum ai reusit sa intri in gandurile mele?”

 

Intre timp, in realitatea plina de fericiri si tristeti, intra Alice in camera. Cu o fata nefericita, deoarece nu putea nici sa vada viitorul ei, dar nici sa-si inveseleasca fratele.

“Cum te simti?”Il intreba ea. Acesta intorcandu-si capul in directia ei, nu arata prea bine, aceasta chiar speriiundu-se de el. Avea cearcanele cat casa si de un violet inchis. Irisul acesta era de un negru prufund, acaparand in totalitate acea culoare a caramelului balnd…

“Destul de bine, presupun” Raspunde el trist, dar tot odata framantat de gandurile lui ‘Oare ea a auzit?’ se tot intreba. Deodata oftand greu, isi lua inima in dinti si isi intreba sora care era in spatele lui.

“Ai auzit vocea ei in ultimul timp?” Ea se uita la el mirata, intrebandu-se la ce se refera.

“Nu inteleg la ce te referi, vrei sa fii mai explicit te rog?”

“Pai nu stiu cum sa-ti explic. Este destul de complicat. Vezi tu, cred ca am auzit vocea ei. Dar nu stiu sigur cat este de real.” A zis el oftand, nu vroia sa creada ca a inebunit.

“Eu cu siguranta n-am auzit nimic, la fel si ceilalti. Dar daca cu adevarat ai auzit-o si ai vorbit cu ea intreab-o cum a reusit sa faca asta, doar asa vei afla adevarul.” Spuse ea mai realista decat niciodata. Edward crezand ca acesta a fost cel mai bun sfat al ei, pe care l-a dat vreodata.

“Multumesc, foarte mult.” Ii raspunse Edward sincer.

“N-ai pentru ce.” Ii raspunde aceasta sarutandu-l pe tampla dreapta si plecand din camera, lasandu-l in gandurile lui.

Dupa un moment de lunga gandire se gandi mai bine la spusele surorii lui si o intreba. “Cum ai reusit sa intri in gandurile mele?” Dupa cateva minute vocea ii raspunse.

“Sigur nu cred ca o sa stiu vreodata. Dar stii cand ti-am spus despre puterea mea?” Acesta se gandi un moment si-I raspunse afirmativ.

“Ei bine cred ca tocmai mi-am folosit talentul pe tine, am reusit sa-ti iau din putere…si sa o folosim amundoi.” Raspunde ea, raspunsul eii fiind destul de logic pentru Edward.

“Ok…”Ii raspunde el nestiind ce sa zica. “Si cum te simti? Iti vei reveni? Nu vreau sa te mai vad intinsa nemiscandu-te.”

“O sa fiu bine, n-ai de ce sa-ti faci griji, prea mari…”

Totul mergea bine, vorbeau intre ei si se asigurau ca totul va fi bine. Ba chiar incepusera sa faca glume si Bella sa-I explice ca incepe sa se simta mult mai bine si sa vada o lumina din ce in ce mai profunda. Asta pana dupa 2 zile cand aceasta nu a mai raspuns la gandurile lui Edward. Acesta incerca zadarnic sa o faca sa-I ranspunda, la toate incercarile lui nu se intampla nimic…Cand acesta incepu sa-si piarda speranta aceasta s-a miscat…

 

_________________________________________________________

Nota autor(2): Acesta este capitolul 17 si dupa ce am scris acest capitol m-am gandit sa mai adaug niste idei la acest fic. M-am gandit sa nu-l termin chiar acum. Sper sa va placa. Si daca vreti sa auziti scuzele mele si despre ideea continuarii acest fic ma gasiti la id-ul: twilight_love_fanfic(@yahoo.com)